Fii #donatorTreazlavolan!

Cand? Oricand in saptamana 17 – 21 septembrie 2018.

Unde? La Centrul de Transfuzie Sanguina (CTS) – Bucuresti, dar si la Centrele de transfuzie sanguina din tara.

Program: La Centrul de Transfuzie Sanguina (CTS) – Bucuresti, programul de primire al donatorilor este 7.30-13.30, de luni pana vineri. 

Despre #donatorTreazlavolan

Anual, in Romania, mii de persoane sunt ranite grav in accidente rutiere. De cele mai multe ori, in urma unor astfel de evenimente sunt necesare cantitati importante de sange pentru victime. Cu toate acestea, potrivit statisticilor, in Romania doar 2% din populatie doneaza sange, iar spitalele se confrunta constant cu deficitul de unitati si preparate din sange.

De aceea, in cadrul campaniei de siguranta si preventie FII TREAZ LA VOLAN!, in saptamana 17 – 21 septembrie a.c., lansam initiativa #donatorTreazlavolan: haideti sa donam sange pentru victimele accidentelor rutiere!

Astfel, toti cei care pot si vor sa doneze sange sunt asteptati la Centrul de Transfuzie Sanguina (CTS) – Bucuresti, dar si la Centrele de transfuzie sanguina din tara.

De ce sa donezi sange?

Printr-o singura donare de sange, poti salva pana la 3 vieti, pentru ca in laboratoare, specialistii pot sa separe urmatoarele:

  • celule rosii (se folosesc mai ales la intervenții chirurgicale si sunt ‘bune’ pana la 35 de zile de la recoltare);
  • trombocite (sunt ‘bune’ pana la 5 zile de la recoltare si pot ajuta la tratamentul bolnavilor de cancer si leucemie);
  • plasma (congelata, poate fi folosita pana la 12 luni si este cel mai des utilizata in accidente si traume, arsuri).

De asemenea, donarea de sange are beneficii si pentru tine, ca donator. Printre acestea se numara, conform sfatulmedicului.ro:

  • Persoanele care doneaza sange regulat prezinta un risc mai scazut de infarct si accident vascular cerebral.
  • Donarea de sange creste imunitatea si rezistenta la traumatisme.
  • Donarea este recomandata persoanelor hipertensive, care nu urmeaza un tratament pentru aceasta afectiune.
  • Dupa fiecare donare, sangele din corp se „reimprospateaza”, in felul acesta capacitatea organismului de a lupta impotriva infectiilor fiind mult mai mare.
  • Persoanele care doneaza sange de doua ori pe an prezinta o rata mai mica de cancer si o rata de mortalitate mai mica decat cele care nu doneaza sange, insa trebuie sa aiba loc donari regulate, nu ocazionale.
  • Donatorii de sange pierd aproximativ 650 de calorii la fiecare jumatate de litru donata.
  • Alte beneficii pe care le aduce donarea de sange sunt legate de scaderea cantitatii de fier din organism. Un nivel crescut de fier in sange poate accelera procesul de oxidare al colesterolului si duce in timp la aparitia afectiunilor cardiovasculare.

Afla daca poti dona sange!

Conditii de admisibilitate la donarea de sange:

Pentru a deveni donator de sange trebuie sa indeplinesti urmatoarele conditii, conform Centrului de Transfuzii Sanguine Bucuresti:

  • varsta cuprinsa in intervalul 18-60 ani
  • greutate peste 50Kg
  • puls regulat, 60 -100 batai/minut
  • tensiune arteriala sistolica intre 100 si 180 mmHg
  • sa nu fi suferit in ultimele 6 luni interventii chirurgicale
  • femeile sa nu fie: insarcinate, in perioada de lauzie, in perioada menstruala
  • sa nu fi consumat grasimi sau bauturi alcoolice cu cel putin 48 de ore inaintea donarii
  • sa nu fii sub tratament pentru diferite afectiuni: hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine

Donatorii nu trebuie sa aiba sau sa fi avut urmatoarele boli:

  • hepatita (de orice tip)
  • TBC
  • sifilis
  • malarie
  • epilepsie si alte boli neurologice
  • boli psihice
  • bruceloza
  • ulcer
  • diabet zaharat
  • boli de inima
  • boli de piele: psoriazis, vitiligo
  • miopie forte peste (-) 6 dioptrii
  • cancer

Inainte si dupa donare

Inainte de a dona:

  • Dimineata inainte de recoltare poti consuma o cana cu ceai sau cafea, precum si un mic dejun obisnuit pentru fiecare;
  • Nu fuma inainte si dupa donare cu o ora;
  • De asemenea, vino la donare odihnit si nu dupa o noapte pierduta.

Dupa donare:

  • Imediat dupa donare poti servi un sandwich si un suc daca simti nevoia.
  • Rehidrateaza-te consumand lichide.
  • Daca te simti ametit, intinde-te, preferabil cu picioarele mai sus, pana cand senzatia trece. In cazurile rare cand mai au loc usoare sangerari dupa indepartarea bandajului, apasa locul respectiv si tine bratul ridicat timp de 3-5 minute.
  • Daca apar sangerari sau vanatai sub piele, aplica comprese reci pe locul respectiv in primele 24 de ore.

Surse: ctsbucuresti.ro, Sfatulmedicului.ro, sieudonez.ro, doneazasange.ro,

Lista centrelor de transfuzie din tara este disponibila si aici.